ATENȚIE! Serviciul 112 atenţionează că persoanele care apelează abuziv/fals numărul de urgenţă în glumă sau solicitând informaţii care nu constituie urgenţe, pot fi pedepsiţi.
- Detalii
- Accesări: 1478
Citește mai mult: Serviciul 112 atenţionează că persoanele care apelează abuziv/fals
Buletin electronic din data de 30.03.2018 Nr.3/2018
- Detalii
- Accesări: 1906
Citește mai mult: Buletin electronic din data de 30.03.2018 Nr.3/2018
Campania ”Transportă copilul tău în siguranță!”.
- Detalii
- Accesări: 1576
Citește mai mult: Campania ”Transportă copilul tău în siguranță!”.
Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112.
- Detalii
- Accesări: 1558
Citește mai mult: Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112.
Dacă observați careva pericole (linii electrice căzute pe străzi, în preajma grădinițelor, școlilor) vă rugăm să informați imediat furnizorul de energie electrică prin următoarele canale:
- La telefonul Serviciului 24h - 022-43-11-11.
- Prin intermediul chatului disponibil de pagina noastră web.
- Pe Viber apelând la numărul 062161111.
- Pe Facebook, accesând pagina noastră: https://www.facebook.com/gasnaturalfenosamoldova
Explicaţi copiilor regulile de securitate electrică şi consecinţele încălcării lor.
Vă prezentăm câtva reguli de bază privind securitatea electrică pentru a fi reamintite tuturor elevilor în cadrul orelor de clasă:
- Ocoliți şi nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă accidental de pe piloni şi copaci;
- Nu interveniți în instalațiilor electrice – aceste intenții se pot solda cu electrocutări.
- Nu atingeți cablurile de electricitate căzute accidental la pământ.
- Nu conectați mai multe aparate electrice la o singură priză – această acțiune poate provoca incendii.
- Nu utilizați aparatele electrice în apropierea surselor de apă – apa în combinație cu electricitatea reprezintă un pericol mortal.
- Apelați la furnizor după ajutor sau consultații 022 431 111.
De asemenea vedeți atașat pentru informare comunicatul de presă cu privire la situația operativă de astăzi, 18 ianuarie, ora 9:15.
- Detalii
- Accesări: 2165
Evaluarea comunicării copilului
Comunicarea joacă un rol important în dezvoltarea psihică a copilului, în preluarea experienţei social-istorice prin comunicare cu adultul, purtător al acestei experienţe. Apariţia necesităţii de comunicare a copilului în cadrul familiei e condiţia primordială a dezvoltării lui psihice. Sfârşitul primei luni de viaţă marchează încheierea perioadei de pregătire a copilului pentru comunicare. Etapele formării şi instalării funcţiei comunicaţionale includ: comunicarea emoţională a copilului (2-6 luni), etapa preverbală a comunicării (6 luni-1,5 ani), etapa comunicării colaborative (1,5-3 ani).
Absenţa comunicării conduce la nedezvoltarea copiilor, efect observat în urma izolării de comunitatea umană, la ostilitate, deficit de comunicare dintre copii şi maturi. Insuficienţa comunicării lasă amprente asupra devenirii copilului - apar agresivitatea, indiferenţa, tendinţe antisociale.
Influenţa comunicării asupra dezvoltării psihice se produce prin transferul pozitive ale adultului, prin îmbogăţirea experienţei copiilor de către adult, prin exigenţele înaintate de adulţi faţă de copil pentru însuşirea dexterităţilor şi aptitudinilor noi, prin aprecierea faptelor copiilor, prin exemplul propriu al adulţilor, prin crearea condiţiilor favorabile de exprimare de către copii a potenţialului lor creativ. Comunicarea accelerează dezvoltarea copilului.
Comunicarea nu reprezintă o necesitate înnăscută. Ea apare pe parcursul vieţii şi se formează prin experienţa de viaţă, de interacţiune a copilului cu cei din jur.
Necesitatea copilului faţă de comunicarea cu maturii apare ca necesitate biologică în primele două luni de viaţă, fiind formată de necesităţile organice, apoi în funcţie de necesităţile sociale de noi impresii. Rolul decisiv îi revine comportamentului maturului. Necesitatea de a comunica cu alţi copii apare la vârsta de trei ani, ca efect al necesităţii de impresii noi şi al comunicării cu maturul. Această necesitate se demonstrează prin atenţie faţă de interlocutor, atitudine emoţională faţă de acţiunile lui, tendinţa de a-şi prezenta propria personalitate. Principalele motive ale comunicării constau în necesitatea de impresii (motiv cognitiv), necesitatea de activism (motiv de colaborare), necesitatea de acceptare - recunoaştere şi susţinere, apreciere (motiv personal).
Formele comunicării în primii 7 ani, evidenţiate de M. Lisina, sunt comunicarea situativ-personală, situativ de conlucrare, nesituativ cognitivă şi nesituativ personală.
Copii de 2-3 ani preferă jocuri interacţionale cu maturii, cu medierea jucăriilor şi a manipulării lor; la 3-4 ani sunt în goană după impresii noi; la 4-5 ani preferă să asculte poveşti spuse de maturi; la 5-6 şi 6-7 ani predomină motivele cognitive şi personale, satisfăcute prin comunicarea cu maturul. După vârsta de 6 ani, în comportamentul copilului se schimbă multe aspecte. El devin mai independente în relaţiile cu părinţii, apare sentimentul aprecierii de sine şi copilul solicită respect.
Se schimbă obiectul de imitaţie, dacă înainte copilul imita maturul, acum îşi imită semenii. Se schimbă caracterul comunicării şi un rol important în această perioadă îi revine învăţătorului, educatorului, părinţilor, ce urmăresc formarea şi menţinerea abilităţilor comunicaţionale. Copiii trebuie să conştientizeze faptul că aptitudinea de a-i aprecia, înţelege pe alţii şi abilitatea de a comunica reprezintă cheia succesului in viitor.
L.Paladi, logoped, SAP
- Detalii
- Accesări: 1186
Ce este bâlbâiala și când apare la copii?
Bâlbâiala, denumită ştiinţific balbism, este o tulburare de vorbire în care este afectată cursivitatea exprimării. Copilul bâlbâit repetă, prelungeşte sau blochează anumite sunete. El pronunţă cuvinte întrerupte, rostite cu exces de tensiune fizică, altfel spus se forţează să-l producă. De asemenea, în afară de perturbarea fluenţei
vorbirii, copilul prezintă adesea şi crisparea feţei, clipitul rapid, grimase, gesturi ale mâinilor, transpiraţie, ticuri, smucirea capului, înroşirea feţei, tremurarea buzelor sau a maxilarului, jenă, pauze mari înainte de a vorbi.
Vârsta predilectă la care apare bâlbâiala copii
În 90% dintre cazuri, bâlbâiala la copii apare în jurul vârstei de 3-5 ani, când copiii care ştiu deja să vorbească. Este foarte important să nu confundăm cu acea repetare a silabelor specifică începutului vorbirii. Unii copii, din dorinţa de a spune cât mai multe şi cât mai bine, '‘îmbulzesc” sunetele şi se întâmplă să repete anumite silabe, dar asta nu înseamnă că sunt bâlbâiţi.
Băieții sunt mai expuși decât fetițele
În rândul preşcolarilor, frecvenţa este de 1.28%, în timp ce la elevii cu vârste cuprinse între 15-18 ani este de 0,36%.
De asemenea, s-a stabilit că micuţii care încep să se bâlbâie înainte de vârsta de 3,5 ani au şanse mai mari de vindecare şi că în cazul în care prezenţa tulburării durează mai mult de 1-2 ani, riscul cronicizării este exponenţial.
Factorii implicați în declanșarea bâlbâielii.
Există teorii care pun bâlbâiala la copii pe seama unor tulburări fiziologice sau biochimice ale sistemului nervos şi a unor întârziere psiho-fizice generale. Vorbim aici de leziuni la nivelul scoarței cerebrale frontale, de întârzieri în mielinizarea fibrelor nervoase, de retard în dezvoltarea motrică sau a funcţiilor
psihice.
Pe de altă parte, există teorii care atribuie un rol central factorilor de mediu şi emoţionali. Dintre aceştia enumerăm: stările de nervozitate, de anxietate, fobiile, atitudinea negativă faţă de vorbire, tulburările comportamentale, greşelile de educaţie, precum pedepsele şi pretenţiile excesive ale părinţilor, de luarea sa în râs şi nu în ultimul rând stresul puternic, întreţinut de stările conflictuale din sânul familiei.
Tipuri de bâlbâială întâlnită la copii
Bâlbâiala clonică sau primară. Simptomele apar în mod inconştient şi nu impun un efort deosebit contracţiile musculare simt de scurtă durată. Se caracterizează prin repetarea sau prelungirea involuntară a unor sunete sau silabe, de obicei la începutul cuvântului sau frazei.
Bâlbâiala tonică sau secundară. Simptomele sunt produse de spasme sau încordări bruşte la nivelul aparatului fonoarticulator. Copilul devine conştient de tulburarea de care suferă şi încearcă să se controleze, însă aceste încordări musculare nu fac altceva decât să producă un blocaj. După încetarea spasmului sunetele blocate erup cu explizie.
Bâlbâiala mixtă. Acest tip îmbină caracteristicile primelor două tipuri și, în funcţie de predominanta unei forme, poate fi clono-tonică sau tono-clonică. De regulă, la început apare tipul clonic, iar în momentul în care bâlbâiala este conştientizată, tulburarea devine tonică.
Balbismul neurogen. Acest tip de tulburare apare din pricina a unei deficient în zona vorbirii din creier disfuncţia semnalelor nervoase spre nervi şi musculatura utililzată în vorbire. Aceste situaţii se întâlnesc în urma unui traumatism cerebral sau unui accident vascular, în cazul adulţilor. Simptomele bâlbâielii neurogene sunt repetarea unor sunete sau a unor părţi de cuvinte.
Cum se manifestă bâlbâiala la copii?
Bâlbâiala nu este permanentă.Copilul nu se mai bâlbâie când nu se află într-o situație specială și când reușește să-și controleze emoțiile.Atenuarea sau amplificarea bâlbâielii depinde foarte mult de starea afectivă a copilului în momentul vorbirii şi de conţinutul discurisului. Intr-o discuţie tensionată, cu părinții sau la școală, cu o persoană străină, bâlbâiala se accentuează.
La fel și atunci când copilului i se atrage atenția asupra deficienței de vorbire. În momentul în care conştientizează situaţia, jena îl face să se bâlbâie şi mai tare. El devine marcat de neputinţa sa de a comunica, fapt ce-i poate afecta intreaga personalitate, se izolează și uneori, poate ajunge la mutism, refuzând să vorbească.
De aceea, tratamentul trebuie început cât mai din timp posibil.Acesta constă în corecția logopedică, dar și psihoterapie, care se focalizează pe creșterea încrederii în sine și dezvoltarea capacităților de a se exprima în orice situație, pe exteriorizarea agresivității și a tensiunilor latente.
10 sfaturi pentru părinţii copiilor afectaţi de bâlbâială
- În discuţie cu copilul, vorbiţi rar si calm, cu pauze dese (oferiţi-i un exemplu de comunicare verbală) şi lăsați-l pe cel mic să termine ce are de spus, fără a-l întrerupe şi fără a-i completa fraza.
- Acordaţi atenţia asupra a ceea ce spune, nu asupra modului în care vorbeşte.
- Menţine-ţi un contact vizual normal cu cel mic în timp ce acesta vorbeşte şi ascultati-l cu atentie.
- Arătaţi-i cu ajutorul expresiilor feţii şi a limbajului non-verbal că-l ascultaţi şi că vă interesează ceea ce spune şi nu modul în care o face.
- Nu-i puneţi prea multe întrebări: copiii vorbesc mai degajat atunci când îşi exprimă propriile idei. În schimb, puteţi comenta ceea ce povesteşte.
- Acordaţi copilului tot sprijinul necesar, încurajându-1 prin jocuri în care se simte destins şi felicitându-l atunci când înregistrează progrese.
- Evitaţi influentele emoționale negative şi învăţaţi-i pe ceilalţi membri ai familiei cum să-i vorbească (calmi cu pause şf fără întreruperi) şi nu-i lăsaţi pe fraţi să-l tachineze sau să-l forţeze să vorbească corect.
- Dacă este suficient convingeţi-l să citească mai mult decât de obicei. Este important să citească mult, deoarece dacă totuşi nu poate depăşi bâlbâiala, mai târziu un vocabular bogat îl va ajuta să evite cuvintele cu probleme.
- Acordaţi câteva momente copilului în exclusivitate, pentru a vorbi despre bâlbâiala ca despre un lucru obişnuit, banal, de care nu trebuie să-i fie ruşine sau frică.
L.Paladi, logoped, SAP
- Detalii
- Accesări: 1960
Test de dezvoltare a vorbirii de vârstă preşcolară
1. Cum poţi ajuta copilul să se exprime:
2. Cum îţi poţi ajuta copilul să înţeleagă ceea ce vrei să-i spui:
4. Cum poți ajuta copilul să-și depășească obstacolele în vorbire?
în timpul convorbirii.
Nota: Dacă copilul tău continua sa aiba probleme şi nu dă semne de îmbunătăţire a felului în care se exprimă, apelează la un specialist. Un logoped îl poate ajuta să-şi depăşească dificultăţile de comunicare, iar evoluţia este mult mai uşoară în copilărie decât la varsta adultă.
L.Paladi, logoped, SAP
- Detalii
- Accesări: 1181
Pentru a creşte frumos, orice copil are nevoie de două priviri
privirea-cuib, învăluitoare, liniştitoare a mamei
privirea zbor, întoarsă către exterior, a tatălui.
Astfel copilul îşi poate construi încrederea în sine
şi se poate deschide către viitor.
Jeannine Boissard
Vârsta preşcolară este tocmai perioada în care limbajul se găseşte încă în stadiul de formare şi intense dezvoltare. Limbajul capătă noi valenţe şi îi permite copilului să realizeze relaţii complexe cu adulţii şi semenii săi, să-şi organizeze activitatea psihică, să-şi acumuleze informaţii. În vorbire încep să fie utilizate tot mai numeroase substantive, verbe, adjective. Limbajul în perioada preşcolară are un caracter general, în sensul că un cuvânt nou însuşit de copil poate apărea în scurt timp care conferă sensuri şi semnificaţii noi. Pedagogul Maria Montesori consideră că între 2-5 ani se dezvoltă component auzul fonematic, atenţia auditivă, memoria auditivă, capacitatea de analiză şi sinteză fonetică.
Auzul fonematic este particularitatea cea mai importantă a auzului uman, mai apoi a atenţiei auditive şi se formează în activitatea de comunicare şi prin exerciţii.
Cu regret, în multe grădiniţe mai ales în cele care funcţionează în medii nefavorizate din punct de vedere socio economic şi cultural se observă copii cu deficultăţi de pronunţie, pronunţie greşită ori omitere a pronunţiei unor sunete. Fenomenul se datorează funcţionalităţii insuficiente a analizatorilor auditiv-verbal, prin care se disting sunetele din cuvinte şi posibilităţi reduse şi imperfect de pronunţie. Rezonatorii verbali, laringele, corzile vocale şi respiraţia, încă nu sunt destul de bine coordonate.Tot o dată limbajul imperfect se datorează şi lipsei unei stimulări verbale suficiente din partea ambientului. Aceste defecte rămân încă funcţionale. Dacă defectele de vorbire persistă şi după vârsta de 4 ani atunci e necesară intervenţia logopedică pentru diagnosticul tulburării de limbaj şi aplicarea metodelor eficiente de recuperare. Cele mai frecvenţe tulburări de limbaj printre preşcolari sunt cele de categoria de pronunţie numită dislalia, dislalia acustico-fonematică şi articulator-fonematică, mai rar - rinolalia şi disartria ei nu pot pronunţa dar şi percepe diferenţiat unele sunete, auzul fiind intact.
Paralel cu dezvoltarea percepţiei fonematice are loc dezvoltarea intensă a vocabularului şi evident se cizelează pronunţia. O pondere mare în extinderea vocabularului la vârsta preşcolară o are asimilarea compoziţiei sonore a
cuvântului.
Perceperea auditivă a fiecărui sunet din cuvânt, diferenţierea de celelalte sunete, analiza compoziţiei fonetice a sunetelor oferă premizele necesare pentru învăţarea citit-scrisului în şcoală.
Cum se manifestă imperfecţiunile fonetieo-fonematiee.
- Lipsa sau substituirea sunetelor în vorbire, de exemplu în loc de „s” sau „ş„ pronunţă „f„ în loc de „r„ pronunţă ,,l” lipsa sau substituirea sunetului creează condiţii de translocare a fonemelor, care poate fi observată nu numai în exprimarea liberă dar şi în scriere şi citire. Cel mai des nu se pronunţă sunetele siflante şi şuierătoare s,z,ţ,ş,j,ci.
- înlocuireaunor sunete cu altele care au o articulare mai uşoară, fenomen specific unei perioade timpurii de vârstă de exemplu în loc de „r„se aude sunetul„l„ în loc de „ş„ se aude sunetul „s„.
- Dislocareasunetelor în unele cuvinte, de exemplu separat pronunţă r,l,s, iar în cuvintele dislochiază tâmplar-"tâmpral". În unele situaţii apar diverse variaţii de pronunţie a sunetelor, de exemplu r-poate fi pronunţat lateral sau laringial în loc de pronunţie prin vibraţia vârfului limbii.
- Pronunţiadenaturată a unui sau câteva sunete, în rest vorbeşte corect la auz însă nu poate diferenţia majoritatea sunetelor din diverse grupe fotetice. Cauză a pronunţiei denaturate a sunetelor, de obicei este nedezvoltarea motricităţii articulatorii sau insuficienţa ei. Astfel de tulburări se numesc fonetico-fonematice.
L.Paladi, logoped, SAP
- Detalii
- Accesări: 1507
„În fiecare copil pe care îl
instruim este un om pe care
îl câştigăm”
Victor Hugo
Orice părinte îşi doreşte să-şi vadă copilul sănătos, capabil să vorbească îngrijit, să scrie corect.
Drumul copilului spre maturitate este determinat de „zestrea” sa eridetară, de mediul social şi de educaţia sa. Copiii învaţă treptat să comunice, să coaboreze, se orientează spre mediul înconjurător, asimiliază experienţe, însuşesc comportamente. Toate acestea nu se pot realiza în afara limbajului.
Iată câteva metode, ca să te asiguri că micuţul tău evoluează cât mai repede:
- Explică-i tot aceea ce vede dacă îi citeşti dintr-o carte, arată-i şi pozele şi specifică-i ce reprezintă fiecare.
- Transformă joaca în poveşti care să îi dezvolte capacitatea de a asocia lucrurile între ele: „Uite păpuşa stă lângă căţel şi se joacă cu el. Şi căţelul ştii ce îi zice?, Ham”
- Nu anticipa ceea ce își dorește. Lasă-l să încerce să îți spună, cu cuvintele lui, ce vrea.
- Imită diverse animale, pentru că onomatopeele sunt foarte ușor de imitat de către copii. Părinții au o mare contribuție în a determina copiii să vorbească.
Trebuie:
‑ Să vorbești tot timpul cu el.
‑ Să îi încurajezi să scoată cât mai multe sunete.
‑ Să îi citești tot timpul.
‑ Să îi cânți.
‑ Să îi pui muzică.
Când este cazul să ceri ajutor specializat?
- Dacă între 6-12 luni bebelușul nu reacționează deloc când îl frigi nu are contact vizual cu tine și nu scoate absolut nici un sunet.
- Dacă până la 16 luni nu a scos nici măcar cuvinte de bază formate din două silabe.
- Dacă până la 18 luni nu reușește să înțelegi absolut nimic din ce spune.
- Dacă între 19-24 de luni scoate doar câteva cuvinte și foarte rar, nu reușește să imite cuvintele altora semeni ai săi, nu pronunță corect unele cuvinte sărind în general unele consoane.
- Dacă între 25-36 de luni nu reușește să pronunțe corect cele mai multe dintre cuvintele pe care le pronunță, are dificultăți în a numi obiecte pe care i le indici nu reușesc să folosească cuvintele în propoziții sau dacă până la 3 ani nu reușește să se facă înțeles de către o persoană străină.
Vorbirea — ca orice parte din viaţa copilului este un proces de învăţare care se dezvoltă cu timpul. Pentru unii acesta se întâmplă mai repede, pentru alţii mai încet — nu există un timp definit pentru un copil când va spune primul cuvânt sau când va fi capabil să poarte o conversaţie cu tine.
Cum îţi poţi ajuta copilul?
Sunt multe lucruri pe care un părinte le poate face să-şi ajute copilul ca să-şi dezvolte abilităţile de vorbire. Sunt câteva lucruri simple pe care le poţi face pentru copilul tău în lungul drum al înţelegerii lui.
- citeşte-i şi cântă-i încă din perioada de sarcină, şi zilnic după ce s-a născut;
- să-i spui cuvinte noi în mod frecvent;
- vorbeşte direct cu copilul tău, dă-i şansa să converseze cu tine;
- lasă-1 să-şi termine gândurile şi propoziţiile, nu-l întrerupe.
L.Paladi, Logoped, SAP
- Detalii
- Accesări: 1333
