Gimnaziul „Eugen Coșeriu”, s. Catranîc a fost unul dintre partenerii implicați în organizarea și desfășurarea sărbătorii „Speranță pentru Speranța”, activitate organizată în scopul promovării imaginii taberei de odihnă „Speranța” și condiționării revitalizării activității acesteia. La data de 28 septembrie, 2019 a avut loc o primă încercare de a ne demonstra neindiferența noastră cu referire la starea avariată în care zace de vreo 20 de ani un spațiu prielnic exploatării în scopuri educaționale.

  Mulțumim mult tuturor celor care s-au implicat ca mesajul să fie transmis și recepționat. Organizatorii sărbătorii au demonstrat că nu întotdeauna banii sunt motivul principal ce stopează activitatea, în cazul dat a taberei. Scopul activității  „Speranță pentru Speranța” a fost de a sensibiliza opinia publică despre necesitatea renovării acestei instituții de agrement. Am fost susținuți de toți cei care au acceptat invitația, în deosebi de cei care au depus efort în a organiza și pregăti spațiul. Cu mare respect mulțumim grupurilor „Făleșteanca” și „Baștina” (or. Fălești), „Speranța” (s. Glinjeni), „Sânzâencile” (s. Catranîc), precum și interprețiolr Sergiu Cristian și Ilie Sîrbu, care au dat suflet sărbătorii prin momentele artistice de mare valoare. La fel adresăm mulțumiri organizatorilor probelor sportive d-lui Apostol Altair și Butnaru Roman, care au îndreptățit așteptările tinerilor îndrăgostiți de sport. Nu în ultimul rând, aducem cele mai sincere cuvinte recunoștință d-ei Poiană Valentina pentru contribuția adusă în realizarea sărbătorii „Speranță pentru Speranța”. Galerie foto.

             Șorunga Maria, directorul IP Gimnaziul „E. Coșeriu”, s. Catranîc

   
Copyright © 2024 DIRECŢIA GENERALĂ EDUCAŢIE FĂLEŞTI. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI