EDUCAȚIA PRIN VALORI – UN DEMERS IMPORTANT ÎN FORMAREA PERSONALITĂȚII ELEVULUI
La data de 12 noiembrie 2026, în incinta IP Liceul Teoretic „A. Pușkin” din orașul Fălești, s-a desfășurat seminarul practic al profesorilor de limbă și literatură rusă din toate instituțiile de învățământ ale raionului, cu genericul „Formarea și dezvoltarea valorilor elevilor prin demersul educațional și activitățile școlare”.
Activitatea a fost dedicată unui subiect de actualitate pentru educația contemporană – rolul școlii în formarea unui sistem de valori autentice, care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalității elevului și la pregătirea acestuia pentru o integrare activă și responsabilă în societate.
Seminarul s-a desfășurat sub îndrumarea moderatoarelor Aliona Saviuc și Ecaterina Goncearuc, care au propus un demers interactiv și aplicativ, menit să conștientizeze rolul profesorului în formarea valorilor morale, sociale și civice ale elevilor și să identifice modalități concrete de integrare a acestora în procesul educațional.
În cadrul seminarului, profesorii au fost implicați în diverse activități:
- „Licitația valorilor” – identificarea și ierarhizarea valorilor prioritare;
- „Colțurile valorilor” – exprimarea și argumentarea propriilor opinii;
- „Detectivii valorilor” – analiza situațiilor pedagogice;
- „Schimbi fraza – schimbi relațiile!” – exersarea comunicării empatice și respectuoase;
- „Laboratorul didactic” – elaborarea activităților de învățare axate pe valori;
- „O lecție – două dimensiuni” – integrarea valorilor în procesul de predare-învățare;
- „Mesaj către mine – profesorul de mâine” – formularea unor angajamente profesionale.
Demersul practic al seminarului a oferit profesorilor oportunitatea de a explora modalități interactive de integrare a dimensiunii axiologice în lecție, de a analiza situații de învățare din perspectiva formării valorilor și de a identifica strategii didactice care stimulează gândirea critică, exprimarea opiniilor, argumentarea și reflecția personală a elevilor.
Prin reflecție, colaborare și schimb de experiență, participanții au explorat modalități prin care respectul, onestitatea, empatia, solidaritatea, responsabilitatea și identitatea culturală pot deveni parte firească a vieții elevului.
În cadrul seminarului s-a pus accent pe valorificarea potențialului educativ al disciplinei Limba și literatura rusă, prin intermediul textului literar, al comunicării, al reflecției și al activităților de învățare cu caracter formativ. Literatura, prin diversitatea experiențelor umane și a situațiilor de viață reflectate, oferă un cadru valoros pentru cultivarea respectului, empatiei, responsabilității, solidarității, prieteniei, toleranței și a spiritului civic.
Evidențierea conexiunii dintre dimensiunea cognitivă și cea axiologică a procesului educațional a constituit cel mai important aspect al activității. Astfel, lecția nu trebuie să urmărească doar transmiterea și însușirea cunoștințelor, ci și formarea unor atitudini, convingeri și comportamente bazate pe valori, or, educația prin valori nu reprezintă o activitate izolată sau un obiectiv secundar, ci o componentă fundamentală a fiecărei lecții și a întregului proces educațional.
Participanții la seminar aduc mulțumiri administrației IP Liceul Teoretic „A. Pușkin” pentru găzduirea activității și pentru contribuția la realizarea unui cadru favorabil dezvoltării profesionale.
Educația prin valori începe cu noi și continuă prin fiecare generație pe care o formăm!











