La data de 26 martie 2026, în cadrul Instituției de Educație Timpurie din satul Sărata Veche, s-a desfășurat atelierul de lucru cu participarea managerilor și cadrelor didactice din instituțiile preșcolare din raion, având ca temă „Observarea și sprijinirea copiilor cu ritm diferit de dezvoltare”.
Moderatorii atelierului:
Țuțuianu Adela, specialistă principală DMCFPC, DGE Fălești;
Țurcan Viorica, managerul IET Grădinița Sărata Veche.
  Activitatea a avut drept scop consolidarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice în identificarea particularităților individuale ale copiilor și aplicarea strategiilor eficiente de sprijin adaptate nevoilor fiecărui copil. În cadrul atelierului, participanții au fost implicați în discuții interactive, studii de caz, schimb de bune practici și activități demonstrative, toate orientate spre crearea unui mediu educațional incluziv și echitabil.

  De asemenea, s-a pus accent pe importanța observării sistematice, a colaborării cu familia și a utilizării metodelor diferențiate în procesul educațional, pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil.

  Evenimentul a oferit oportunitatea unui dialog constructiv între specialiști, contribuind la îmbunătățirea calității actului educațional și la promovarea unei educații centrate pe copil.

  Mulțumim managerului și cadrelor didactice din IET Grădinița Sărata Veche pentru responsabilitate, competențe demonstrate pentru buna desfășurare a atelierului de lucru.

  Mulțumim tuturor participanților pentru implicare activă și deschidere spre învățare continuă!

https://www.facebook.com/DiGeEdFl

   
Copyright © 2026 Direcţia Generală Educaţie Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI