La 27 iulie 2025, s-a desfășurat festivitatea de încheiere a sezonului estival în taberele de odihnă pentru copii și tineret din raionul Fălești.
În acest an, cele două tabere „Olimp”, satul Pînzăreni și „Romantica”, satul Călinești, au găzduid în cele patru ture 705 copii talentați și dornici de activități frumoase. Copiii și-au făcut cunoștințe noi, au legat prietenii, s-au odihnit şi s-au umplut de forțe.
În perioada aflării în tabără copiii au beneficiat de condiţii bune de trai și o alimentație sănătoasă. Au fost ghidați și instruiți de educatori din domeniul educației în ambele tabere.
Activitatea de încheiere a sezonului estival 2025 a fost organizată și desfășurată în tabăra de odihnă pentru copii ,,Romantica”, satul Călinești.
La eveniment au fost prezenți: președintele raionului Fălești, dnul Vadim ROȘCA; șefa Direcției Generale Educație, dna Mariana OSADȚA; specialista din cadrul DGE, responsabilă de taberele de odihnă, Irina BOBU-CORNOVAC; Inspector principal STSA, Municipiul Bălți/Sîngerei/Glodeni/Fălești, dnul Valeriu GLIGOR, Medic coordonator CSP Bălți, subdiviziunea Fălești, dnul Iurie BOBU, redactorul șef al postului local de radio EcoFm, dnul Emil COLIBAN; directoarea taberei de odihnă „Olimp”, satul Pînzăreni, dna Ana MITROZOR.
Copiii din ambele tabere au avut ocazia să prezinte un program artistic care a cuprins dansuri și melodii alese.
Direcția Generală Educație, aduce mulțumiri Consiliului Raional Fălești, membrilor comisiei de evaluare și coordonare a taberelor cât și tuturor partenerilor care au contribuit la asigurarea odihnei de calitate a copiilor pe tot parcursul sezonului estival 2025.
Mulțumim tuturor copiilor pentru entuziasmul și energia lor, părinților pentru încredere și echipei pentru dedicație! Până la vara viitoare, vă dorim un an școlar minunat și plin de reușite! Galerie foto.

















