La data de 15.05.2025, în sala Palatului de Cultură ,,Mihai Volontir” din or. Fălești, a fost organizată „Sărbătoarea filelor de succes în educația timpurie, anul de studii 2024-2025 ”.
Acest eveniment educațional a fost dedicat recunoașterii și promovării celor mai bune practici, proiecte și realizări.
Scopul evenimentului:
- Celebrarea realizărilor educaționale ale cadrelor didactice și ale copiilor;
- Împărtășirea experiențelor de succes în domeniul educației timpurii;
- Încurajarea colaborării între DGE, APL, cadrele didactice, părinți.
La sărbătoare au fost prezenți :
- Domnul Vadim Roșca, Președintele raionului Fălești,
- Domnul Roman Grigore, Șef adjunct al Oficiului teritorial Bălți al Canceleriei de Stat,
- Doamna Mariana Osadța, șefă DGE,
Ca oaspete de onare a fost prezentă Doamna Ana Socea, Inspector Școlar General adjunct, professor, Inspectoratul Școlar Județean Neamț.
Prezenți au fost și partenerii fideli ai direcției: primarii localităților și comunelor, colegii DGE, manageri, cadrele didactice și președinți ai comitetelor sindicale din IET ai raionului.
Evenimentul artistic a fost deschis cu un flashmob dedicat Zilei internaționale a Familiei de către copii, cadre didactice și părinții din IET Grădinița ,,Soarele”, nr. 5, or. Fălești.
În cadrul „Sărbătorii filelor de succes în educația timpurie, anul de studii 2024-2025”, au fost promovate exemple de bună practică prin crearea unui cadru de reflecție și recunoaștere profesională.
Pe scena Palatului de Cultură ,,Mihai Volontir” din or. Fălești au urcat: Mariana Osadța -șefă DGE Fălești, Adela Țuțuianu, specialistă principală DMCFPC, manageri și cadrele didactice împreună cu copiii din IET Grădinițele: nr. 6, nr. 12, nr. 5, nr. 8 din or. Fălești, Musteața, Pîrlița, Albinețul Vechi, Glinjeni, Chetriș, Sărata Veche, Răuțel, Năvîrneț.
Partenerii implicați în promovarea bunelor practici:
-Lupușor Serghei, Parohul Bisericii ,,Sf. Mihail și Gavril”, s. Albinețul Vechi,
-Antonciuc Ionuț - părinte IET Grădinița ,,Prichindel” nr. 8, Fălești,
-Rarancean Cornelia – elevă, IP Liceul Teoretic ,,M. Eminescu”, or. Fălești,
-Liudmila Negrii – bunică, IET Grădinița ,,Soarele”, nr. 5 Fălești,
-Ciubara Adriana - învățătoare, IP ,,Mihai Corlăteanu”, Glinjeni,
-Prisacari Marina - educatoare, IET Grădinița ,,Ghiocel”, Răuțel.
Fiecare filă e un pas mic, dar curajos. Fiecare pas e o reușită. O reușită pe care doar împreună cu partenerii noștri (DGE Fălești, APL nivelul I și II, cu structurile și subdiviziunile teritoriale) putem să ducem mai departe magia educației timpurii, cu dragoste, încredere și bucurie!
La final, Dna Mariana Osadța, șefa DGE, a înmânat diplome celor mai implicate instituții, cu cele mai mari reușite.
Aducem mulțumiri doamnelor Mariana Osadța, șefa DGE Fălești, Adela Țuțuianu, specialistă principală DMCFPC, DGE Fălești, cadrelor didactice şi manageriale din IET pentru dăruire, efortul depus zi de zi şi fidelitatea demonstrată.
Aducem mulțumiri colegilor DGE Fălești pentru implicare și responsabilitate, demonstrată în buna desfășurare a activității.
Realizând un astfel de eveniment, ne-am convins încă o dată că trebuie și că putem învăţa unii de la alţii. Galerie foto.

















