Sâmbătă, 12 aprilie 2025, un grup de elevi talentați din raionul Fălești a participat la Concursul de Informatică „Aspirații informatice”, organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Competiția a reunit elevi pasionați de tehnologie din întreaga regiune de nord a țării, oferindu-le oportunitatea de a-și testa cunoștințele și creativitatea în domeniul informaticii.
     Reprezentanții instituțiilor IPG „Ștefan cel Mare și Sfînt” Navîrneț, IPG Făleștii Noi și IPLT „Mihai Eminescu” or. Fălești, coordonați de profesoarele Grecu Marina și Calmațui Cristina, au avut o prestație de excepție. Tinerii informaticieni s-au evidențiat prin rezultate frumoase, care confirmă atât potențialul lor, cât și munca asiduă depusă în pregătirea pentru acest concurs.

     Rezultatele obținute sunt o dovadă clară a seriozității cu care elevii s-au pregătit și a profesionalismului cu care au fost ghidați. Felicitări sincere atât elevilor, pentru efortul și ambiția lor, cât și profesorilor care i-au susținut cu dedicare și răbdare în acest parcurs.

Lista completă a rezultatelor poate fi consultată aici.

    Această experiență a fost una valoroasă, care a consolidat dorința elevilor de a explora mai departe lumea fascinantă a informaticii. Felicitări tuturor pentru implicare și performanțe! Galerie foto.

   
Copyright © 2026 Direcţia Generală Educaţie Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI