🎓 La data de 29 martie 2025, elevii claselor a XII-a din IPLT ,,Mihai Eminescu", IPLT ,Ion Creangă" și IPLT ,,Alexandru Pușkin", or. Falești, însoțiți de profesorii Matasî Silvia, Antonciuc Ana și Tabanscaia Ludmila, împreună cu șefa adjunctă a Direcției Generale Educație Fălești, Rovena Dvorschi,  au participat la ,,Târgul universităților", organizat la Universitatea de Stat ,,Alecu Russo" din Bălți, în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, lansată de Ministerul Educației și Cercetării.

   În cadrul activității, liceenii,  au avut oportunitatea de a descoperi programele de studii ale universităților din țară și de a interacționa direct cu reprezentanții acestora, au participat la discuții și au vizitat corturile universităților și a worshop-urilor.
   La eveniment, a fost prezent ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a accentuat că prin astfel de activități MEC are scopul de a susține tinerii să studieze în Republica Moldova și să facă alegeri corecte și informate în privința facultăților pe care le vor urma. 
   Direcția Generală Educație Fălești, aduce mulțumiri Ministerului Educației și Cercetării și Universității de Stat ,,Alecu Russo" din Bălți, pentru organizarea acestui grandios eveniment - Campania națională  ,,Învață în Moldova". Galerie foto.
   
Copyright © 2026 Direcţia Generală Educaţie Făleşti. Toate drepturile rezervate.
© DGE FALESTI