Un sistem educațional sănătos și de succes începe cu profesorul. Nu putem vorbi despre progres real în educație fără a investi în starea de bine a celor care zi de zi construiesc viitorul.
Pentru ca elevii să înflorească, profesorii trebuie să fie bine – emoțional, mental și profesional, or, în centrul oricărui sistem educațional se află profesorul – ghid, model și sprijin pentru generații întregi de elevi.
Cu toate acestea, de multe ori, atenția este îndreptată mai ales asupra performanței elevilor, a curriculumului sau a rezultatelor academice, în timp ce starea de bine a celor care modelează viitorul rămâne pe un plan secund. Este momentul să înțelegem că un profesor echilibrat, motivat și susținut emoțional este un factor-cheie pentru succesul real în educație.
În acest context, la data de 03 aprilie 2025, în IPLT „Mihai Eminescu”, s-a desfășurat seminarul metodic pentru profesorii de limba rusă din școlile naționale, cu genericul: „Starea de bine a cadrului didactic-element-cheie în asigurarea stării de bine din mediul educațional”.
Participanții au asistat la activități de introducere în subiect, prezentări teoretice, activități practice și diseminare de experiență.
Profesorii prezenți la seminar au menționat că au trăit emoții pozitive și starea de bine, de care are nevoie un cadru didactic.
Aducem mulțumiri administrației IP LT ,,M.Eminescu” pentru asigurarea condițiilor de bună desfășurare a seminarului. Galerie foto.

















