Direcţia Generală Educaţie Făleşti
Etapa raională a concursului republican „A chance, Une chance, Eine chance”, ediția a V-a, s-a încheiat cu succes, aducând în prim-plan creativitatea, competențele lingvistice și spiritul de echipă al elevilor participanți. În total, au fost prezentate 14 produse în limba franceză și 23 de produse în limba engleză, fiecare reflectând efortul, originalitatea și pasiunea pentru limbile străine.
Mulțumiri sincere se adresează membrilor comisiei de evaluare (Stoian Verjinia, Țurcan Zinaida, Gâdei Tatiana, Tiron Oxana, Drobnenchi Tatiana, Cervaniuc Diana, Bordian Olga) pentru munca depusă, pentru răbdarea și obiectivitatea manifestată în procesul de apreciere. De asemenea, se exprimă recunoștință elevilor pentru implicarea activă și cadrelor didactice care i-au ghidat, încurajat și susținut pe tot parcursul pregătirii.
În urma jurizării, trei produse au fost selectate pentru a reprezenta raionul la etapa republicană a concursului. Le dorim succes și inspirație participanților în continuarea acestui frumos parcurs lingvistic! TOTALURI
- Detalii
Parteneriat educațional
La data de 30 octombrie 2025, cadrele didactice de chimie, alături de profesorii altor discipline școlare din instituțiile de învățământ din raion, au participat la o vizită de studiu organizată în Liceul Teoretic cu profil arte, cu sediul la Mănăstirea Sf. Mironosițe Marta și Maria.
Activitatea s-a desfășurat sub genericul „Parteneriat educațional - învățare prin experiență: cunoștințe, abilități, valori și atitudini specifice” și a avut drept scop promovarea schimbului de bune practici și valorizarea educației prin artă și spiritualitate.
Participanții au avut oportunitatea de a cunoaște specificul activităților desfășurate în cadrul liceului, de a interacționa cu elevii și cadrele didactice, precum și de a identifica noi modalități de integrare a valorilor estetice și morale în procesul educațional.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.417 din 28.10.2025 cu privire la organizarea și desfășurarea seminarului metodic.
Aliona Saviuc, șefă DMCFPC
- Detalii
30 octombrie 2025 a fost o zi cu adevărat specială pentru profesorii de matematică din raionul Fălești. Deși calendarul indica vacanță, în Laboratorul „Clasa Viitorului” al IPLT „Mihai Eminescu” Fălești s-au reunit cadre didactice dedicate, dornice să învețe, să împărtășească și să reflecteze asupra propriilor practici în cadrul seminarului practic „Rolul profesorului de matematică în dezvoltarea gândirii critice a elevilor”.
Atmosfera activității a fost una de profesionalism, colaborare și inspirație, în care s-a simțit dorința comună de a oferi elevilor o educație matematică centrată pe înțelegere, gândire logică și aplicabilitate.
Activitatea a debutat cu o prezentare teoretică realizată de Inga Bînzari, specialistă principală DMCFPC, care a pus accent pe importanța gândirii critice în formarea competențelor matematice ale elevilor.
Pornind de la ideea că „Matematica nu este despre numere și ecuații, ci despre înțelegere” (W. Thurston), prezentarea a oferit un cadru de reflecție asupra rolului profesorului ca facilitator al învățării active și creator al contextelor în care elevul învață să gândească, nu doar să reproducă.
- Detalii
La data de 28 octombrie 2025, un grup de cadre didactice din raionul Fălești, a participat la Workshopul „Explorarea și aplicarea tehnologiilor moderne în predarea STEM”.
Activitatea, desfășurată în perioada vacanței școlare, a fost un adevărat traseu al cunoașterii, al inspirației și al colaborării profesionale, în care învățarea a fost trăită prin emoție, curiozitate și experiență directă.
Prima oprire a grupului a fost la Laboratorul STEAM Shape Robotics, unde participanții au fost întâmpinați cu multă căldură și profesionalism de către doamna Natalia Gavrilenco, directoarea laboratorului.
Aici, cadrele didactice au pășit într-o lume a inovației și a creativității, descoperind cum robotica și tehnologia pot transforma procesul de predare într-o experiență captivantă și interactivă. Demonstrațiile practice și atmosfera plină de entuziasm au inspirat profesorii să valorifice aceste experiențe în activitatea lor didactică.
- Detalii
Citește mai mult: Workshopul „Explorarea și aplicarea tehnologiilor moderne în predarea STEM”.
Toamna – un anotimp al culorilor, al reflecției și al învățării continue. Chiar dacă elevii se bucură de zilele liniștite de vacanță, cadrele didactice ale IPLT „Mihai Eminescu” din orașul Fălești continuă să-și perfecționeze abilitățile profesionale, investind în propria dezvoltare.
Astfel, am avut parte de 4 zile însorite de toamnă colorate, didactic, cu 4 seminare interactive, utile și motivante.
Săptămâna a demarat cu sesiunea de formare, dedicată Educației bazate pe Valori, unde cadrele didactice au avut oportunitatea de a descoperi un instrument pentru dezvoltarea competențelor axiologice, numit „Jocul Valorilor”, o activitate menită să creeze conexiuni, să inspire și să aducă în prim-plan ceea ce ne unește: valorile umane și profesionale. Mentorii instituționali, Oxana Musteațî, Oxana Osoianu, Oxana Tiron, Ludmila Pascal, au reușit să creeze un mediu de învățare estetic, autentic, plin de inspirație și deschidere, stimulând dinamismul, profesionalismul, schimbul de experiențe și bune practici.
În ziua de marți, cadrele didactice au participat la workshopul „Creativitatea – punte între artă și limbaj”, o colaborare fructuoasă între formatoarele Dilion Cristina, Fuior Ana, profesoare de limba și literatura română, Arnaut Carolina, profesoară de educație plastică și Munteanu Natalia, profesoară de educație muzicală. A fost o activitate interdisciplinară menită să valorifice talentul, sensibilitatea și spiritul de colaborare al cadrelor didactice, subliniind faptul că, de fapt, creativitatea reprezintă puntea care unește mintea, sufletul, rațiunea și emoția, cuvântul și culoarea.
- Detalii
Citește mai mult: Săptămâna a demarat cu sesiunea de formare, dedicată Educației bazate pe Valori.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.419 din 29.10.2025 cu privire la distribuirea manualelor școlare în instituțiile de învățământ.
Irina Bobu-Cornovac, specialistă principală, SPEM
- Detalii
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
Ordinul MEC nr. 1803 din 21.10.2025 cu privire la Orarul olimpiadelor și concursurilor republicane pentru anul 2026.
Ordinul MEC nr. 1802 din 21.10.2025 cu privire la organizarea olimpiadelor raionale/municipale/zonale în baza testelor unice, anul 2026.
- Detalii
- Detalii

















