Direcţia Generală Educaţie Făleşti
ANUNȚ DE CONCURS
Primăria satului Răuțel, raionul Fălești, anunță organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Instituției de Educație Timpurie „Ghiocel”, în conformitate cu prevederile Codului educației al Republicii Moldova nr. 152/2014 și Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației nr. 163 din 23.03.2015.
Condiții de participare la concurs:
La concurs pot participa persoanele care întrunesc cumulativ următoarele condiții:
- deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- are studii superioare universitare
- are o vechime în activitate didactică de cel puțin doi ani;
- îndeplinește standardul minim de competenţe profesionale şi manageriale stabilit de Inspectoratul Școlar Național;
- la data expirării termenului de depunere a dosarelor, nu a împlinit vîrsta de 65 ani;
- cunoaște limba română
- este aptă din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic) pentru exercitarea funcţiei;
- nu are antecedente penale;
- nu a fost concediată în ultimii 5 ani pe baza art.86 alin.(1) lit.l), m) și n) din Codul muncii
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL MEC nr.190 din 28.01.2026 cu privire la organizarea și desfășurarea în anul 2026 a activităților în cadrul Campaniei „Învață în Moldova!”.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL MEC nr.206 din 03.02.2026 Cu privire la modificarea Ordinului nr.157/2015 cu referire la acordarea notei „10” (zece), din oficiu, la proba de examen la limba străină din cadrul examenului de Bacalaureat pe baza certificatelor cu recunoaștere internațională.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.31 din 02.02.2026 cu privire la organizarea și desfășurarea atelierului de lucru.
Adela Țuțuianu,specialistă principală, DMCFPC
- Detalii
Direcția Generală Educație Fălești, mesager al unității la Iași
în cadrul Proiectului Interjudețean „Ambasadorii Unirii”
În perioada 22-24 ianuarie 2026, spiritul Marii Uniri a prins viață prin vocea tinerei generații și a cadrelor didactice în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Proiectului Interjudețean „Ambasadorii Unirii la Iași”. Evenimentul, de o înaltă încărcătură simbolică, a reunit reprezentanți din România, Republica Moldova și Ucraina sub semnul identității naționale.
Reprezentare de prestigiu pentru raionul Fălești, Direcția Generală Educație Fălești a marcat o prezență activă și onorantă pe tot parcursul simpozionului, subliniind legăturile culturale și educaționale strânse dintre cele două maluri ale Prutului.
Doamna Mariana Osadța, șefa DGE Fălești și doamna Rovena Dvorschi, șefă adjunctă a directiei, au participat în calitate de invitați de onoare, aducând un mesaj de unitate și continuitate în dialogul educațional transfrontalier.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.30 din 30.01.2026 cu privire la organizarea și desfășurarea atelierului de lucru.
Irina Bobu-Cornovac, specialistă principală, SPEM
- Detalii
- Detalii
„Managementul educațional nu este doar administrare, ci viziune, echilibru și dăruire.”
La data de 29 ianuarie 2026 a fost organizat seminarul raional metodico-practic destinat directorilor adjuncți responsabili de procesul educativ, cu genericul: „Managementul instituțional al educației: strategii și practici pentru conducerea eficientă a procesului educativ”.
Seminarul a fost coordonat de dna Irina Bobu-Cornovac, specialistă principală în cadrul DGE Fălești, și moderat de dna Elena Mardari, directoare adjunctă a IPLT „M. Eminescu”, or. Fălești.
Obiectivele seminarului au fost:
- Consolidarea competențelor de management educațional ale directorilor adjuncți prin aplicarea strategiilor moderne de conducere a procesului educativ;
- Analiza practicilor eficiente de organizare, monitorizare și evaluare a activităților educaționale la nivel instituțional, în conformitate cu cadrul normativ din Republica Moldova.
Conform agendei, seminarul a cuprins următoarele activități:
- Ateliere de discuții, cu subiectele: analiza chestionarului; Nomenclatorul tipurilor de documentație școlară și rapoartelor în învățământul general; repere metodologice privind organizarea activităților funcției de director adjunct; repere metodologice de organizare a activităților funcției de diriginte;
- Atelier practic, cu subiectul: Managementul comportamentelor dificile în mediul școlar.
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr.20 din 26.01.2026 cu privire la desfășurarea etapei raionale a concursului internațional „Jivaia klassika, 2026”
Aliona Saviuc, șefă DMCFPC
- Detalii
Stimaţi manageri, vedeți ataşat
ORDINUL nr. 24 din 28.01.2026 cu privire la modificarea Anexei nr.1 la Ordinul DGE nr.01 din 02.01.2026 cu privire la organizarea și desfășurarea olimpiadelor școlare raionale, anul 2026.
ORDINUL MEC nr.178 din 28.01.2026 cu privire la modificarea Ordinului MEC nr.1802/2025.
P.Chiruța, specialistă principală, DMCFPC
- Detalii
- Detalii

















